Îmbălsămare și tanatopraxie

Ce este îmbălsămarea (tanatopraxia)

Îmbălsămarea este o procedură de conservare prin care se injectează o soluție specială în sistemul circulator, încetinind procesele naturale de după deces. Termenul tehnic „tanatopraxie” înseamnă tocmai îngrijirea și conservarea corpului decedatului.

Scopul este dublu: să permită familiei un priveghi liniștit, fără grabă, și să păstreze un aspect natural, demn, al persoanei dragi. Procedura se face cu respect, de personal calificat, fără ca familia să asiste.

La câte ore de la deces se face îmbălsămarea?

Îmbălsămarea se face, în general, după ce trec 24 de ore de la deces, imediat ce actele o permit. Nu se face în primele ore, pentru că legea cere mai întâi constatarea și certificarea decesului.

Pentru decesele din spital, regula e scrisă explicit: îmbălsămarea se face numai după împlinirea a 24 de ore de la deces (normele de aplicare a Legii 104/2003, aprobate prin HG 451/2004, art. 3). Când procedura se face în afara morgii spitalului sau a medicinei legale — de exemplu, la casa funerară după un deces acasă — tanatopractorul are nevoie de avizul Direcției de Sănătate Publică. Avizul se cere pe baza cererii scrise a familiei și a copiei certificatului medical constatator al decesului (HG 741/2016, art. 8). Iar certificatul se întocmește la cel puțin 24 de ore de la deces — vedeți medicul constatator.

De ce contează momentul? Până la îmbălsămare, corpul trebuie ținut la rece. Cu cât stă mai mult fără răcire, mai ales vara, cu atât conservarea și aspectul final sunt mai greu de obținut. De aceea preluăm decedatul cât mai repede și îl păstrăm în frigiderul mortuar până când actele permit procedura.

Când este necesară

• Când trec mai mult de 1–2 zile până la înmormântare.
• Pe timp călduros, când conservarea naturală e mai dificilă.
• Când familia e răspândită și are nevoie de timp să se adune.
• Obligatoriu la repatrierea internațională — îmbălsămare cu sicriu de zinc.
• Când se dorește un priveghi cu sicriul deschis, câteva zile.

Cum se face, pas cu pas

Procedura face parte din pregătirea decedatului și se desfășoară într-o cabină specializată, de personal cu atestat sanitar DSP. Familia nu asistă — vede persoana doar după finalizare, pregătită și îmbrăcată.

Substanțele folosite sunt produse biocide autorizate. Normele cer să fie folosite în cantități care nu conservă corpul definitiv, ca să nu fie contaminat solul (HG 741/2016, art. 17). Îmbălsămarea de azi este deci o conservare temporară, pentru zilele de până la înmormântare.

• Verificarea actelor: certificatul medical constatator, cererea scrisă a familiei și avizul Direcției de Sănătate Publică.
• Igienizarea: corpul este spălat și dezinfectat.
• Așezarea trăsăturilor: ochii și gura se închid, iar fața capătă o expresie liniștită. Corpul este așezat drept, cu brațele pe lângă corp sau împreunate.
• Injectarea soluției conservante pe cale vasculară. Soluția încetinește procesele de după deces. Această etapă durează 2–3 ore.
• Tratament local, acolo unde e nevoie — de exemplu, când soluția nu ajunge uniform prin vase.
• Restaurarea și cosmetica, pentru un aspect natural, ca de somn. Detalii la cosmetica funerară.
• Îmbrăcarea cu hainele alese de familie și așezarea în sicriu.
• Eliberarea certificatului de îmbălsămare, semnat de cel care a făcut procedura. Pe baza lui, decedatul poate fi depus la capelă cu sicriul deschis sau transportat în altă localitate.

Este obligatorie îmbălsămarea? Situațiile în care da

Îmbălsămarea nu este obligatorie la orice înmormântare. Normele sanitare (HG 741/2016, art. 5) o cer în trei situații: depunerea cu sicriul deschis într-un loc public, transportul pentru înmormântare în altă localitate, la cel puțin 30 km, și cazurile în care o cere Direcția de Sănătate Publică.

Dacă priveghiul se ține acasă sau cu sicriul închis, iar înmormântarea are loc în aceeași localitate, îmbălsămarea rămâne la alegerea familiei. La repatriere este o condiție pentru eliberarea pașaportului mortuar. În toate aceste cazuri ne ocupăm noi de procedură și de actele aferente.

Când îmbălsămarea este interzisă

Există și situații în care îmbălsămarea nu se poate face. Normele sanitare (HG 741/2016, art. 5) o interzic înainte de autopsia medico-legală, când aceasta este dispusă de procuror sau de instanță, și la decesele din cauza unor boli infecțioase cu agenți înalt patogeni, stabilite de Direcția de Sănătate Publică. Este interzisă și în afara spațiilor autorizate.

În aceste cazuri, sicriul rămâne închis. Vă explicăm ce înseamnă pentru priveghi și pentru ceremonie și organizăm totul în limitele legii.

Cine efectuează procedura

Îmbălsămarea se efectuează exclusiv de personal cu atestat sanitar eliberat de Direcția de Sănătate Publică (DSP), cu formare specifică în tanatopraxie. Procedura se desfășoară într-o cabină sanitară dedicată, dotată cu ventilație, drenaj și echipamente conforme normelor HG 741/2016.

Personalul poartă echipament de protecție complet pe toată durata procedurii. Soluțiile utilizate sunt autorizate sanitar. La finalul fiecărei proceduri, cabina este dezinfectată conform protocolului.

Îmbălsămarea pentru repatriere

La repatrierea internațională, îmbălsămarea este obligatorie și se face într-un sicriu metalic etanș (sicriu de zinc), conform normelor UE și internaționale. Fără acest tratament, transportul peste graniță nu este permis. Ne ocupăm de tot procesul, inclusiv de ce acte trebuie după deces.

Scurt istoric al îmbălsămării

Oamenii încearcă să conserve trupul celor dragi de mii de ani. Cele mai cunoscute urme vin din Egiptul antic, de acum mii de ani. Egiptenii scoteau organele, uscau trupul cu natron — o sare naturală — și îl înfășurau. Scopul lor era păstrarea trupului pentru viața de după moarte.

Metoda de astăzi s-a născut mult mai târziu. În secolul al XVIII-lea, medicii au început să injecteze soluții conservante prin vasele de sânge, după ce s-a înțeles cum circulă sângele în corp. În secolul al XIX-lea au apărut substanțele pe care se bazează și tehnica modernă, iar îmbălsămarea a devenit obișnuită, mai ales pentru transportul celor decedați departe de casă.

Diferența față de Egipt este mare. Atunci se urmărea păstrarea trupului pentru totdeauna. Astăzi, tanatopraxia are un scop limitat: un aspect demn pentru câteva zile, igiena celor care vin la priveghi și un transport în siguranță. Legea din România cere chiar ca procedura să nu conserve corpul definitiv.

Îmbălsămarea și religia

Pozițiile religioase diferă. Dacă familia are o întrebare de credință, cel mai sigur este să vorbească cu preotul, imamul sau rabinul comunității. Noi ne adaptăm și căutăm, împreună cu familia, varianta care respectă și legea, și credința.

• Ortodocși: în România, îmbălsămarea se face în mod obișnuit și la înmormântările ortodoxe — mai ales când priveghiul se ține la capelă, cu sicriul deschis, unde legea o cere. Vedeți și tradițiile funerare ortodoxe.
• Musulmani: îmbălsămarea nu se practică, decât în caz de necesitate. Trupul este spălat ritual și înmormântat cât mai repede. Detalii în ghidul despre înmormântarea musulmană.
• Evrei: legea iudaică tradițională nu permite îmbălsămarea. Trupul este spălat ritual (tahara) și îmbrăcat în giulgiu. Detalii în ghidul despre înmormântarea evreiască.
• Când legea o cere (de exemplu, la repatriere sau la transport la cel puțin 30 km), discutăm deschis cu familia și cu reprezentantul comunității religioase. Pentru priveghiul la capelă, varianta cu sicriul închis nu cere îmbălsămare.

Cine o face și ce costă

Îmbălsămarea se efectuează exclusiv de personal cu atestat sanitar, conform Legii 102/2014. La noi face parte din serviciul de pregătire a decedatului și e inclusă în pachetele complete. Vă comunicăm costul din primul telefon, ferm și fără surprize.